Conform viziunii vedice asupra realităţii Hari Dhama este lumea eternă, aşa-zisă "spirituală". În acest loc experimentarea Persoanei Supreme (Hari) sau, mai popular, Dumnezeu, se face în mod direct, spre deosebire de lumea formelor temporare, în care percepţia lui Dumnezeu este indirectă, prin intermediul energiei sale exterioare.
Chiar în acest moment sufletul nostru pe care vedicii îl numesc atma trăieşte în Hari Dhama. El este însă într-o stare de iluzionare similară cu a unui amator de jocuri pe calculator. Acesta este atât de absorbit în a fi caracterul din joc, precum şi de complexităţile lumii programate de desiger-ul jocului, încât el pierde contactul cu realitatea înconjurătoare. Acest "joc" este numit de vedici maya ("ceea ce nu este"). Nu în sensul că nu există faptic, ci în sensul că nu este ce pare a fi.
Maya este o simulare inimaginabil de sofisticată a lumii absolute, iniţiale, fiind dependentă energetic şi funcţional de aceasta. Maya este un proces creat cu un singur scop: de a oferi o alternativă sufletelor care vor să trăiască separat de Dumnezeu, imitându-i natura. Ce înseamnă această imitaţie, vom vedea într-un post ulterior în care se vor prezenta conceptele de shakti (energie) şi shaktiman (posesorul energiei).
Sufletul aflat în maya, în loc de a experimenta domeniul divin, are de-a face cu o formă simulată a acestuia, aşa zisă "lume materială", limitată energetic, temporară şi perceptibilă prin facilitățile oferite de minte şi simţuri, nişte construcţii artificiale care învăluie sufletul. Aceste simțuri nu sunt o proprietate unică a lumii materiale ci sunt doar o replică a simţurilor transcendentale. Cu alte cuvinte, sufletul este captiv într-un fel de Matrix, însă, spre deosebire de situaţia din film, Veda ne spune că suntem aici din proprie iniţiativa: aceea de a experimenta independenţa de Hari, Ființa Supremă.
Și acum ce e de făcut? Deşi captivi ai propriei voinţe, anxietatea noastră existenţială—pe tema căreia s-au scris fluvii de literatură şi filozofie—ne face să intuim că ceva este în neregulă. În momentele noastre mai meditative, în care nu suntem total absorbiţi în obiectivele lumii senzoriale, putem întrevedea chiar şi pentru o clipă, discrepanţa majoră dintre libertatea nelimitată de conştientizare a eului nostru interior şi condiţionarea cruntă din lumea exterioară. În conştiinţa noastră putem alege orice, însă ceea ce se şi întâmplă în realitate este altceva. Conflictul dintre aceste două realităţi, dintre dorinţă şi realitatea dură este cel care ne produce acea anxietate existenţială.
Deşi atma percepe această falie dintre dorinţa şi gradul ei de înfăptuire, el continuă totuşi să spere că, până la urmă va reuşi să atingă fericirea cumva, fără a apela la Dumnezeu. Căci treptat atma se dezice de El, pe măsură ce pătrunde tot mai adânc în maşinăria lui maya. Atma devine astfel, paradoxal, prizonierului propriei independenţe. Şi îşi petrece milioane de cicluri ale naşterii şi ale morţii, transmigrand dintr-un corp într-altul şi experimentând astfel diverse tipuri de "independenţe". În Padma Purana se descrie că într-un univers material (brahmanda) sunt 8.400.000 de tipuri de combinaţii minte-corp de care atma se foloseşte pentru a încerca să se bucure de viaţă, în separaţie de Dumnezeu.
Una din acele forme materiale este este omul. Această formă umană de existenţa condiţionată a lui atma este creată în mod intenţionat într-o anumită formă care imită formă transcendentală favorită a lui Dumnezeu Însuşi (cu două mâini şi două picioare). În acest stadiu al călătoriei sale prin maya, atma primeşte uneltele necesare pentru a putea abandona rătăcirea lui imemorială şi a face drumul înapoi către casă, în Hari Dhama. Aceste unelte sunt simţuri (indriya) şi minte (manas) controlabile precum şi un intelect (buddhi) superior cu ajutorul căruia atma poate discerne între materie (maya) şi propria să natură transcendentă.
În plus, Dumnezeu însuşi vine în această natură materială, sub formă unor avatara pentru a chema acasă sufletele rătăcite. În toate religiile lumii, Dumnezeu le spune oamenilor, mai direct sau mai indirect, în funcţie de loc, timp şi circumstanţă să abandoneze nebunia lor de a încerca să stăpânească energia materială şi să-şi reaprindă flacăra iubirii faţă de El. Numai aşa sufletele pot reintră de bună voie în armonie cu Voinţă lui Hari şi vor putea astfel să revină înapoi acasă, în Hari Dhama.
Chiar în acest moment sufletul nostru pe care vedicii îl numesc atma trăieşte în Hari Dhama. El este însă într-o stare de iluzionare similară cu a unui amator de jocuri pe calculator. Acesta este atât de absorbit în a fi caracterul din joc, precum şi de complexităţile lumii programate de desiger-ul jocului, încât el pierde contactul cu realitatea înconjurătoare. Acest "joc" este numit de vedici maya ("ceea ce nu este"). Nu în sensul că nu există faptic, ci în sensul că nu este ce pare a fi.
Maya este o simulare inimaginabil de sofisticată a lumii absolute, iniţiale, fiind dependentă energetic şi funcţional de aceasta. Maya este un proces creat cu un singur scop: de a oferi o alternativă sufletelor care vor să trăiască separat de Dumnezeu, imitându-i natura. Ce înseamnă această imitaţie, vom vedea într-un post ulterior în care se vor prezenta conceptele de shakti (energie) şi shaktiman (posesorul energiei).
Sufletul aflat în maya, în loc de a experimenta domeniul divin, are de-a face cu o formă simulată a acestuia, aşa zisă "lume materială", limitată energetic, temporară şi perceptibilă prin facilitățile oferite de minte şi simţuri, nişte construcţii artificiale care învăluie sufletul. Aceste simțuri nu sunt o proprietate unică a lumii materiale ci sunt doar o replică a simţurilor transcendentale. Cu alte cuvinte, sufletul este captiv într-un fel de Matrix, însă, spre deosebire de situaţia din film, Veda ne spune că suntem aici din proprie iniţiativa: aceea de a experimenta independenţa de Hari, Ființa Supremă.
Și acum ce e de făcut? Deşi captivi ai propriei voinţe, anxietatea noastră existenţială—pe tema căreia s-au scris fluvii de literatură şi filozofie—ne face să intuim că ceva este în neregulă. În momentele noastre mai meditative, în care nu suntem total absorbiţi în obiectivele lumii senzoriale, putem întrevedea chiar şi pentru o clipă, discrepanţa majoră dintre libertatea nelimitată de conştientizare a eului nostru interior şi condiţionarea cruntă din lumea exterioară. În conştiinţa noastră putem alege orice, însă ceea ce se şi întâmplă în realitate este altceva. Conflictul dintre aceste două realităţi, dintre dorinţă şi realitatea dură este cel care ne produce acea anxietate existenţială.
Deşi atma percepe această falie dintre dorinţa şi gradul ei de înfăptuire, el continuă totuşi să spere că, până la urmă va reuşi să atingă fericirea cumva, fără a apela la Dumnezeu. Căci treptat atma se dezice de El, pe măsură ce pătrunde tot mai adânc în maşinăria lui maya. Atma devine astfel, paradoxal, prizonierului propriei independenţe. Şi îşi petrece milioane de cicluri ale naşterii şi ale morţii, transmigrand dintr-un corp într-altul şi experimentând astfel diverse tipuri de "independenţe". În Padma Purana se descrie că într-un univers material (brahmanda) sunt 8.400.000 de tipuri de combinaţii minte-corp de care atma se foloseşte pentru a încerca să se bucure de viaţă, în separaţie de Dumnezeu.
Una din acele forme materiale este este omul. Această formă umană de existenţa condiţionată a lui atma este creată în mod intenţionat într-o anumită formă care imită formă transcendentală favorită a lui Dumnezeu Însuşi (cu două mâini şi două picioare). În acest stadiu al călătoriei sale prin maya, atma primeşte uneltele necesare pentru a putea abandona rătăcirea lui imemorială şi a face drumul înapoi către casă, în Hari Dhama. Aceste unelte sunt simţuri (indriya) şi minte (manas) controlabile precum şi un intelect (buddhi) superior cu ajutorul căruia atma poate discerne între materie (maya) şi propria să natură transcendentă.
În plus, Dumnezeu însuşi vine în această natură materială, sub formă unor avatara pentru a chema acasă sufletele rătăcite. În toate religiile lumii, Dumnezeu le spune oamenilor, mai direct sau mai indirect, în funcţie de loc, timp şi circumstanţă să abandoneze nebunia lor de a încerca să stăpânească energia materială şi să-şi reaprindă flacăra iubirii faţă de El. Numai aşa sufletele pot reintră de bună voie în armonie cu Voinţă lui Hari şi vor putea astfel să revină înapoi acasă, în Hari Dhama.
